pasarea_de_foc
 

intalnirile se desfasoara zilnic: luni 13, marti 14, miercuri 15, joi 16 iulie

Intre 13-16 iulie, fermecatoarea Laura Jiga Iliescu, etnolog pasionat, ne invita in lumea plina de talc, animata de personaje cu aventuri incredibile a BASMELOR FANTASTICE.

Basmul fantastic – Calatorie intre lumi este un curs despre cum intelegeau stra-strabunicii nostri lumea si transmiteau mai departe cele mai valoroase informatii si sfaturi. Poate fi insa si o cale catre lumea noastra interioara, cu cautarile fiecaruia dintre noi.

Un basm există doar atâta timp cât este povestit. Cât are cine să îl spună şi cine să îl asculte. Unii cred că s-a sfârşit vremea aceasta. Poate că au dreptate, poate că nu.

În orice caz, faţă de un trecut nu foarte îndepărtat, s-au schimbat deopotrivă povestitorii, ascultătorii şi poveştile. Aşteptările, răbdarea, timpul petrecut împreună, imaginaţia, căutarea. Şi credinţele, practicile sărbătorilor şi ale cotidianului, casele, bisericile, dansurile, muzicile şi peisajele. Acestea toate dau sens fantasticului şi îi configurează galeria de personaje şi imagini, în relaţie unele cu altele şi mai ales cu lumea cea mare.

Temele celor patru întâlniri vor fi:

  1. Adevăr, minciună şi vrajă. Sau despre basme, legende, descântece şi povestea lor ascunsă
  2. Cel bun vs cel rău? Eroi, eroine şi iniţiere
  3. Peste nouă mări şi nouă ţări se află celelalte tărâmuri
  4. Pasărea măiastră şi călătoriile între lumi.

Va invit să plasăm seria discuţiilor noastre sub semnul imaginaţiei, idee conturată, de altfel, chiar de către participanţii la şcoala de vară de folclor anterioară. Să mergem mai departe, aşadar, în căutarea basmului fantastic şi a bucuriei de a-l asculta. Căci „suntem umbra pe pământ a imaginaţiei noastre ce zboară” (Vladimir Nabokov), iar basmul este o transfigurare a realităţii.

Cateva dintre basmele din care vom citi si despre care vom vorbi sunt: Dragan Cenusa, Cei doi tineri si casa imparatului, Basmul cu copilul facut de Dumnezeu, Praslea, Voinicul cel cu cartea in mana nascut.

Ilustratie – pasarea de foc, de Ivan Bilibin


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!