Povestea “Orasului de Jos”: de la Radu Voda la Mihai Voda

 

În Bucureşti a existat un „oraş de jos”, după cum a existat şi Târgul de Jos în zona Pieţei Unirii de azi. De fapt, acest oraş se afla în vecinătatea Pieţei Unirii. Şi până în secolul al XIX-lea nici nu prea era locuit. Erau case rare despărţite de întinse grădini şi maidane. Este partea de oraş care a fost mereu inundabilă, din „Ciutăria Domnească” (azi zona Timpuri Noi) până în mahalaua Izvorului de sub Mihai Vodă, azi Parcul Izvor.

Pe de altă parte, pe aici intrau alaiurile noilor domni trimişi de către Înalta Poartă. Urcau spre oraş prin Podul Beilicul, azi Şerban Vodă. Şi tot în „oraşul de jos”, erau singurele mănăstiri fortificate. Când Bucureştii erau incendiaţi de invazii militare, rezistau mănăstirile Radu Vodă şi Mihai Vodă. Ele au fost ridicate pe dealuri înalte care dominau lunca inundabilă a Dâmboviţei.

Între timp orasul s-a extins cuprinzând şi această parte a oraşului de azi. În evul mediu aveam aci mahalalele Radu Vodă, Slobozia Domnească, Livedea Gospod, Ţigănimea mitropolitană, mahalaua calicească şi mai apoi Antim, Izvor şi Mihai Vodă.

Ultimul secol, a modificat dramatic înfăţişarea acestei părţi de Bucureşti însă povestea a supravieţuit sistematizărilor. Este povestea „Oraşului de Jos” pe care vă invităm să o cunoaşteţi la pas. De la Radu Voda la Mihai Vodă.

Întâlnirea va fi în faţa bisericuţei Bucur şi după vizitarea bisericii Radu Vodă, traseul promenadei este următorul: strada Radu Vodă, Calea Şerban Vodă, străzile Principatele Unite, 11 iunie, Regina Maria, George Georgescu, Antim Ivireanu, Piata Constituţiei, blv. Naţiunile Unite şi biserica Mihai Vodă.

  • Da share acestei pagini prietenilor tai de pe Facebook!
  • Trimite un link catre aceasta pagina prin email.
  • Da share acestei pagini pe Twitter.

Alte ateliere si evenimente cu Adrian Majuru

copFlaut_1

Lansare Carte Adrian Majuru

“Sapte variatiuni pentru flautul fermecat” Vă...  [Citeste mai mult]
5377003068_2da0dc3968_o

In interiorul caselor la 1900

Această călătorie pe traseul secolului XX nu-şi propune...  [Citeste mai mult]
AP1202-doriane-cabaret-poster-charles-gesmar-1920s

Cabaret, teatru, cinema in vechiul Bucuresti

Cabaretele «Alhambra», «Moulin Rouge» sau varieteul...  [Citeste mai mult]

Bucuresti - Istorie & Arta - alte ateliere si evenimente

1930anii

Anii 30: o încercare de antropologie literară

CALEA VICTORIEI la Calea Victoriei / Oraşul Bucureşti este...  [Citeste mai mult]
Odeon1911

In vizita la Teatrul Odeon, cu istoricul Georgeta Filitti

Va invitam simbata, 25 februarie, de la ora 11:00 sa vizitam...  [Citeste mai mult]
Hanul_lui_Manuc,_1841

In vizita la Hanul Manuc, cu istoricul Georgeta Filitti

Va invitam simbata, 18 februarie, sa mergem in vizita la...  [Citeste mai mult]

NEWSLETTER

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!