Petre Guran
 

Născut la Bucureşti, 5 Martie, 1972.

Rezumat al activitatii profesionale:
Actualmente cercetător ştiinţific la Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române, fost membru al Centrului de Studii Elenice al Universităţii Princeton, Statele Unite ale Americii, şi conferenţiar invitat în departamentul de istorie al aceleiaşi universităţi (2004-2006); Doctor în istorie (2003), cu o teză intitulată Sfinţenie regală şi putere universală în lumea ortodoxă, susţinută la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris; alumnus (fost bursier) al Colegiului Noua Europă, fost coordonator al sesiunii româneşti a Programului “Mânăstiri şi identitate europeană. Primul Colegiu de cetăţenie europeană” sub egida Consiliul Europei, membru junior al World Academy of Art and Sciences; unul dintre iniţiatorii şi primul director al Institutului de Studii Liberale.

Absolvent al Facultăţii de Stiinţe Politice al Universităţii Bucureşti, studii de masterat şi doctorat la EHESS, Paris, şi la Universitatea Ludwig Maximilian din München.

Autor a peste 20 de studii de specialitate în franceză şi engleză dedicate antropologiei faptului religios şi istoriei intelectuale a formelor de putere în lumea bizantină, numeroase studii, articole şi recenzii în româna, pe teme de actualitate politică şi religioasă; coordonator şi editor al culegerii de studii L’empereur hagiographe. Culte des saints et monarchie byzantine et post-byzantine (Impăratul hagiograf. Cultul sfinţilor şi monarhia bizantină şi post-bizantină), New Europe College, 2001.

Proiecte de cercetare individuale, ce se afla in curs de realizare, incepute in cadrul Centrului de studii elenice a Universitatii Princeton si pe care le voi continua in cadrul Institutului de Studii Sud Est Europene: “Credinte apocaliptice si gandire politica in Bizant”, “Conceptul de spatiu sacru (hierotopie) oglindit in arta si liturghia bizantina”

Studii:
1998-2003, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, Anthropologie medievala, Doctorat, Decembrie 2003, sub indrumarea profesorilor Alain Boureau si Gilbert Dagron, cu titlul : Sfintenie monarhica si putere universala in lumea Ortodoxiei (sfarsitul evului mediu si inceputul epocii moderne)

1996-1997 Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris Anthropologie medievala, Diplôme d’Etudes Approfondies (Masterat) Iunie 1997, sub indrumarea profesorilor Alain Boureau si Gilbert Dagron

1995-1996 Universitatea Bucuresti, Facultatea de Istorie, Masterat, Iulie 1996, sub indrumarea profesorului Andrei Pippidi

1991-1995 Universitatea Bucuresti, Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, Diploma de licenta Iulie 1995, sub indrumarea prof. Alexandru Dutu

1987-1991, Liceul German din Bucuresti, si 1979-1987, Scoala Germana din Bucuresti.

Activitati profesionale si locuri de munca :
1995-2007 – Cercetator stiintific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Romane, pe parcurs am avut numeroase stagii de studiu, cercetare si predare in Universitati din strainatate

2004-2006 – Hannah Seeger O’Boyle Teaching Post-Doctoral Fellow of the Programme in Hellenic Studies, Princeton University

2004, ianuarie – mai – asistent de cercetare la Centre d’Histoire et Civilisation de Byzance, CNRS et Collège de France

1998-1999: director al programului academic “First College of European Citizenship. Monasteries and European Identity”, Consiliul Europei.

Experienta didactica si de cercetare:
Septembrie 2004- iulie 2006: teaching fellow in cadrul centrului de Studii Elenice al Universitatii Princeton, Statele Unite. Programul de invatamant prevedea doua cursuri pe semestru. Un curs de an cu caracter introductiv:
„Stat si ideologie in Europa Rasariteana de la Iustinian la Petru cel Mare”
Doua cursuri speciale de un semestru fiecare:
„Commonwealth-ul bizantin, atunci si acum. Istorie si istoriografie a iradierii culturale a Imperiului bizantin.”
„Literatura eshatologica in Bizant.”
In primul an 2004-2005 – am fost conferentiar invitat la cursurile Profesorilor William Jordan, Istorie medievala, Slobodan Ćurčić, Arheologie a siturilor monastice din Orientul Apropiat, Anne-Marie Bouché, Istoria artei medievale.

2001-2002 – Conferentiar invitat pe tema Hagiografie bizantina si conceptual de sfintenie (Sanctus versus Sacer) la Universitatea Ludwig Maximilian University din Munchen.

1998-1999 – conferentiar pentru programul academic “First College of European Citizenship: Monasteries and European Identity” organisat de Consiliul Europei: 50 de ore pe intreg programul.

1997-1998: Cursul de “Antropologie religioasa” la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative:

1997-1998: asistent pentru cursul de Istorie Bizantina la Facultatea de Istorie

Burse, granturi si onoruri academice:
2001-2002 – Deutscher Akademischer Austauschdienst (DAAD) Research Scholarship in Byzantine studies, Ludwig Maximilian University, Munich, collaborations with Professor Franz Tinnefeld for Byzantine Studies, Professor Edgar Hösch for Russian studies.

1998-2001 – Fellowship of the New Europe College, Centre for Advanced Studies, Bucharest.

1998 – Junior Fellow of the International Academy of Art and Sciences, chaired by Professor Harlan Cleveland.

1996-1997 – Scholarship of the Association des Universités Entièrement ou Partiellement de Langue Française (AUPELF) for a Masters degree at the EHESS (Paris)

1995-1996 – Scholarship of the École Doctorale en Sciences Sociales (EHESS, Paris – University of Bucharest)

1994, September – November – research scholarship for the Graduate Thesis, Rennes (France)

1993 – First Prize at the International Competition for Rhetoric, Meaux (France).

1993, October – Research Scholarship, Österreichisches Ost- und Südosteuropa Institut, Vienna
September – November 1993 – Graduate studies scholarship, Rennes.

1992 – Scholarship for the Summer school on International Relations, Perpignan.

1990 – Special Prize of the Jury for the best essay on Latin literature, National Latin Literature Competition, Bucharest.

July 1989 – First Prize, National Student Research Conference (College level), Piatra Neamt (Romania).

Conferinţe, colocvii si reuniuni stiintifice internatinale:
2006, Octombrie, grupul de cercetare Ruso-Roman Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Romane, comunicarea: “The Russian legends of the Fall of Constantinople and their political meaning.”

2006, Septembrie, Bucharest, EASR/IAHR Special Conference Religious History of Europe and Asia.

2006, August 19-26, London, XXI International Congress of Byzantine Studies; with the paper: « Orthodoxy, Orthopraxy and Political Theology. The Trullanum (691-692) » in the panel organized by Professor Averil Cameron

2006, Julie 14-24, Jerusalem, international summer school of the Hebrew University: “Master and Disciple. The transmission of knowledge in Ancient Societies”, I gave a lecture on “Christ as Divine Master in Byzantine Iconography”.

2006, Junie 23-27, Moscow, participant at the international conference: “New Jerusalems. Translation of Sacred Spaces in Christian Culture”, with the paper: “New Jerusalem at the crossing of sacred space and political theology”,

2006, Mai – When Culture Dreams Empire. Byzantium as Usable Past, Princeton University, Organizer Program in Hellenic Studies, Princeton, coordinator Petre Guran.

2006, Aprilie – Old Regimes, New Elites, Yale University, I was invited as comentator to papers on the Phanariot period in the Balkans.

2005, Decembrie – Roma convegno internazionale: Il Patriarcato Ecumenico di Costantinopoli tra I secoli XIV e XVI: rottura e continuita (Pontificio Istituto Orientale; Centre d’études byzantines, néo-helléniques et sud-est européennes EHESS, Paris ; Istituto Storico Austriaco a Roma ; Accademia di Romania in Roma) ; I presented the paper « L’origine et la fonction theologico-politique de la couronne patriarcale »

2005, Septembrie – Collegium Budapest, Institute for Advanced Studies, international workshop Theologies of Empire; comunicare “The Nimbus as Imperial Theophany: The significance of a Symbol”

2005, Februarie – Medieval Studies Institute, Indiana University, Bloomington: “Genesis and Function of the Eschatological Figure of the Last Emperor in Byzantium”

2004, Decembrie – Hellenic Studies, Princeton University, “Containment and Rollback: Key Concepts for the Seventh Century Byzantine End of History?”

2004, 7-8 Octombrie, Bucuresti, Les Pères de l’Eglise dans le monde d’aujourd’hui, Colloque international organisé par le New Europe College, titlul comunicării: „Eschatology: the Dynamic of Doctrinal Definitions and its Historical Background”

2004, 14-16 octombrie, Boston Institute of Theology, Brookline, Massachusetts: Apocalyptic Themes in Early Christianity organizat de către Patristic Institute of the Holy Cross Greek Orthodox School of Theology, titlul comunicării: “Eschatology in the Trullanum”

2004, 28-30 octombrie, Baltimore, Walters Art Gallery and Johns Hopkins University: Byzantine Studies Conference in America, titlul comunicării: “Synchronism and Diachronism in the Byzantine images of the Last Judgment”

2004, 17-18 ianuarie, Bucuresti, Les cultes des saints souverains et des saints guerriers et l’idéologie du pouvoir dans les pays orthodoxes et en Europe Centrale, New Europe College, Bucarest, organizata de Radu Paun si Ivan Biliarski, titlul comunicării: Troisième Rome ou Jérusalem céleste ? L’impossible sacralisation du pouvoir post-byzantin.

2003, Mai – colocviu la Centre d’Etudes de la Civilisation Byzantine, comunicarea: « La lettre du patriarche Antoine IV à Basile I grand prince de Moscou »

2001, August – participant la 20th International Congress of Byzantine Studies in Paris, comunicarea “La Nouvelle Jérusalem d’Étienne le Grand de Moldavie (1457-1504)”.

2001, Septembrie – participant la conferinta internationala « Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident » organisata de New Europe College si Ludwig Boltzmann Gesellschaft in Bucharest.

2001, Mai – participant la Getty summer school on Byzantine and post-Byzantine Iconography organised in Bucovina, Romania, with a lecture on the Byzantine iconography in the Moldavian monasteries.

2000, Noiembrie – organizator al conferintei internationale Relics and miracles la New Europe College, Bucuresti.

2000, Septembrie – participant la Conferinta Saint Nicodemus of the Holy Mountain and the Philocaly, Monastero di Bose, Italia.

2000, Martie – organizator al conferintei internationale L’empereur hagiographe la New Europe College, Bucuresti.

1999, August – membru in Comitetul de organizare al Congresului de Studii Sud Est Europene, Bucuresti si participant cu comunicarea “Le saint, le pouvoir souverain et le maintien de la paix à l’intérieur de l’Etat”.

Conferinţe, lecţii, cursuri în Institute sau Universităţi străine (loc, perioadă, titlu/temă)
– College de France – CNRS, Centre d’Histoire et de Civilisation de Byzance, Paris, 1 ianuarie – 30 mai 2004: participare la proiectul de cercetare pentru editarea, traducerea si comentarea tratului De cerimoniis de Constantin VII Porfirogenetul

– Universitatea Yale, New Haven, Connecticut, 24 ianuarie 2004, conferinta pe tema „Teologie mistica si teologie politica, zone de interferenta in Bizantul secolului al XIV-lea”

– Universitatea Princeton, New Jersey, 17 februarie 2004, Hellenic Studies Lecture, cu titlul “Eschatology and Political Theology in the Last Centuries of Byzantium”

– European College of Liberal Arts, Berlin, 15-30 septembrie 2004, ciclu de conferinte despre ideea imperiala bizantina si reprezentarea ei in iconografie.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!