Originea răului
 

Originea răului şi căderea îngerilor

Cătălin Buciumeanu

Cerul şi pământul, Soarele şi Luna, îngerii şi demonii toate au fost create de Dumnezeu la început. Şi tot de la început binele şi răul şi-au stat alături unul altuia.

Sfinţii părinţi şi teologiile medievale n-au încetat nici o clipă interogaţia asupra semnificaţiei şi originii răului – cu atât mai mult cu cât episodul angelicităţii căzute pare în sine deopotrivă contradictoriu şi dilematic.

În dubla ambianţă interpretativă – patristică şi medievală – vă propun o scurtă prelegere despre  seducţia răului şi motivul căderii.

Problema răului în creştinism, la Pseudo – Dionisie Areopagitul

Dragoş Dodu

În religie, discuţia despre rău e întotdeauna de actualitate, tocmai pentru că în lumea cotidiană în care trăim cu toţii răul e foarte prezent, pe când în religie, în aceea dominantă în Occident cel puţin, adică în creştinism, el pare să joace un rol marginal.

O asemenea tensiune dintre modul în care se arată răul îndeobşte şi felul cum e conceput în creştinism e de mare interes. Reuşeşte oare creştinismul să rezolve problema răului, poate el lămuri un om împovărat de nevoile zilei că binele învinge întotdeauna? La o asemenea întrebare vom încerca să răspundem pornind de la textele unui foarte important părinte al bisericii, (Pseudo-) Dionisie Areopagitul.

Mai este convingătoare azi perspectiva din care răul e rodul unei înţelegeri limitate, fragmentare a lumii şi a lui Dumnezeu, el dispărând dacă omul reuşeşte să cuprindă cu privirea întregul? Sau răul are un statut de neocolit până şi din punct de vedere creştin, el fiind la fel de întemeiat teologic ca şi binele?


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!