Loredana Mirea

 

Absolventa a Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, secţia istorie- ştiinţe sociale.
În 2007 am absolvit Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, facultate care mi-a oferit o bază solidă de pregătire, pe care o consider cel mai important punct de plecare în cariera mea. În prezent, sunt studentă în anul al II-lea la masterul de Relaţii Internaţionale, din cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Din august 2007 lucrez la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, ca bibliotecară. Am fost membru în diferite comitete de organizare de evenimente şi expoziţii. De asemenea, în 2006, am organizat, alături de câţiva colegi, o conferinţă cu participarea domnului profesor Neagu Djuvara şi a Excelenţei Sale Ambasadorul Algeriei.
Ca şi manifestări ştiinţifice pot enumera câteva participări la sesiuni naţionale de comunicări şi câteva articole publicate într-o revistă a facultăţii, pentru care am fost şi membru fondator. Istoria socială şi economică, precum şi relaţiile internaţionale (secolele XIX-XXI) reprezintă domeniul meu de cercetare.

De câteva luni sunt membru activ al Asociaţiei Coolturale „Nouă ne pasă!”, în cadrul căreia, m-am implicat alături de colegii mei în diferite activităţi, precum cea efectuată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unirea Principatelor, „Pe urmele lui Cuza”.
Ador călătoriile, sunt într-o permanentă căutare de nou şi încerc să învăţ câte ceva în fiecare zi.

Ateliere si evenimente cu Loredana Mirea

caleavictoriei

Descopera "Calea Victoriei"

Calatorie de simbata pe o strada aristocratica PARTICIPARE...  [Citeste mai mult]
ioanid

Descopera Parcul Ioanid

PARTICIPARE PE BAZA DE INSCRIERE PE MAIL Va povesti: Anita...  [Citeste mai mult]
35_bufetul_de_la_sosea

O plimbare La Şosea

Descopera Şoseaua Kiseleff PARTICIPARE PE BAZA DE INSCRIERE...  [Citeste mai mult]

Bucuresti - Istorie & Arta - alte ateliere si evenimente

piata-victoriei1

O călătorie în oraşul interbelic

Din piaţa Victoriei în piaţa Dorobanţi. Oraşul care ne...  [Citeste mai mult]
mahalaua_calicilor

Bucurestiul intunecat: De la Stroe Fulgeratu’ la «Tata Moşu»

Istoria celor fără de istorie continuă  să fie o temă...  [Citeste mai mult]
podul-mogosoaiei

Promenada pe Podul Mogosoaiei - Calea Victoriei

Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi străzi ale...  [Citeste mai mult]

NEWSLETTER

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!