Istoria teatrului in zece pasi
 

Teatrul, ca loc privilegiat al “punerii la vedere”, funcţionează emblematic pentru paradigmele culturale. Aceasta înseamnă că perioadele istorice îşi află, “în mic”, adică în deschiderea scenei, abrevierea propriilor caracteristici culturalmente definitorii. Tipurile umane, aşteptările, proiecţiile imaginarului sunt “lizibile” în structura actului teatral. Astfel, examinând amintita structură, vom avea prilejul de a depista, în mentalul epocilor, anumite articulaţii hotărâtoare în privinţa opţiunilor teoretice specifice respectivelor epoci, a cristalizărilor politicului, a organizării economice, a înclinaţiilor artistice, a “stilurilor” etc.

Mitologia, literatura, filosofia, ştiinţele Greciei antice îşi reflectă esenţa în modul în care se construieşte scena (adică lumea) tragică. Ingeniozitatea renascentistă, pliurile şi transparenţele, pasiunile, contradicţiile, profunzimile şi formalismul, jocul eficienţei şi al gratuităţii marchează structural teatrul unor autori precum Goldoni, Shakespeare sau Molière. Angoasele, fracturile – manifeste ori latente – , descompunerea şi speranţa unei lumi în iminenţa ori în prezenţa schimbării zguduitoare, ca şi intrarea în istoria “mare” a istoriei “mici”, a individului cu meschinăria şi cu măreţia în faţa unei realităţi care îi “fuge de sub picioare”, care îl provoacă doar pentru a-l nega şi care îl neagă doar pentru a-l provoca – toate acestea marchează opera dramaturgică a unor Cehov, Camus, Ionescu, Beckett.

În fine, furiile postbelice, apoi, către noi, graţiile şi aberaţiile deopotrivă ale democraţiei şi ale mondializării, cu logica lor mereu dublă, ducând spre visul cosmic pe un drum ce trece prin nimicul cotidianului – sunt tot atâtea “mişcări” ce se lasă depistate în teatrul contemporan.

Rostul estimat al unui asemenea demers rezidă în punerea la dispoziţie a unei perspective complexe nu doar asupra teatrului, ci, în transparenţa sa, şi asupra noastră înşine.

Temele generale ale celor 10 ateliere:

1. Despre legătura teatrului cu diferitele paradigme culturale.

2. Teatrul în Grecia Antică. Elemente de lexic tehnic ( “scenă”, “orchestră”, “actor” ş.a.); provenienţă şi semnificaţii mai amplu culturale.

3. Teatrul ca loc privilegiat al “punerii la vedere”. Grecii şi vizibilul.

4. Teatrul în afara scenei. Viaţa ca teatru şi teatrul ca viaţă: între Grecia şi Roma.

5. Teatrul după Renaştere. Acţiunea şi pasiunea pe scenă. Eficienţă, formalism şi ingeniozitate într-o cetate crescândă.

6. Joc şi distanţare; parodie şi pliu. Constante şi deplasări structurale de la Commedia dell’Arte la Goldoni. Racine şi Molière.

7. Hamlet: infinitul într-o coajă de nucă. Despre labirint şi dublură în teatrul lui Shakespeare. Sinteza unei epoci.

8. Degradarea unei paradigme: moartea lui Dumnezeu în livada cu vişini.

9. Concretizări ale neputinţei. Absurdul şi ipostazele sale scenice (Camus, Dürrenmatt, Ionescu, Beckett). Problema intranzitivităţii de la Război la mondializare.

10. O privire de ansamblu: Evoluţia teatrului de la mathesis universalis la Declaraţia universală a drepturilor omului şi de aici la democraţia actuală. Etica infinitesimalului şi estetica Uniunilor (Sovietică, Europeană, a Statelor Americii, a Naţiunilor…).


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!