Erotica discursului filozofic

Conştiinţa comună reţine îndeobşte filosofia şi filosoficul drept sinonime – sau aproape sinonime – cu abstracţia, cu o anume austeritate, uneori chiar cu o anume aroganţă abia dacă încifrată în distanţarea dispreţuitoare faţă de “cele de jos”. Filosofia tinde către “sferele înalte” şi, dacă se întâmplă cumva să ajungă până acolo, se simte atât de bine printre nori, încât omite să mai întoarcă privirea şi către “viaţa reală”. Miza pe care ne-o propunem constă în demontarea acestui tip de opinie pripită.

Lectura atentă a câtorva texte reprezentative din istoria filosofiei va căuta să lase la vedere faptul că discursul la care ne referim aici nu este, în cele din urmă, un fel de paradoxal monstru aseptic, apărut în afara (şi, poate, în ciuda) “lumii noastre”.

Nu vom recurge la excursul biografic şi la psihanaliză: ne vor preocupa nu autorii, ci discursul însuşi. Atare opţiune se justifică prin aceea că nu Platon sau Descartes sunt în genere suspectaţi a fi făpturi angelice (o simplă consultare a celui dintâi dicţionar dovedind imediat contrariul), ci opera lor este adesea considerată ca rezultat al unei “părăsiri” defel dramatice a trupescului de către gândul “volatil”.

Nu ne vom opri nici la textele care tematizează, care “discută” eroticul sau chestiuni nemijlocit legate de acesta. Filosofia are deja, tocmai în virtutea “detaşării” sale, o destul de stabilă reputaţie de “touche-à-tout”. Atunci când nu eşti legat prin nimic de vreun loc aparte al lumii, fireşte că poţi vizita cu egal interes/dezinteres orice cotlon. Prin urmare, nu este nimic spectaculos în faptul că filosofii s-au amestecat şi în problema eroticului. Însă ceea ce ne va interesa cu precădere nu va fi implicarea filosofiei în problema eroticului, ci implicarea eroticului în filosofie. Mai mult, vom căuta să arătăm că, în tocmai zonele şi momentele unde şi când discursul pare mai liber în propriile abstracţiuni, un rest de element erotic poate opera în intimitatea structurii sale.
În fine, dincolo de amănuntele tehnice, a căror minuţie va depinde în mare măsură de cerinţele participanţilor, ceea ce se doreşte a fi oferit prin acest exerciţiu este un mod mai aplicat şi totodată mai “viu” de lectură a textului filosofic.

Temele celor 10 ateliere:

1.    Despre modurile de a înţelege relaţia dintre autor şi text. Nivel declarativ şi nivel operativ ale discursului. Familiaritate cu textul şi stranietate a textului. “Orfelinat lexical” şi “adopţie terminologică”.

2.    Discuţie pornind de la unele pasaje din dialogul platonic Sympozion. Criza simbolică şi lectura ca erotică.

3.    Augustin: confesiunea şi solilocviul. “Drumul în sus” de la erotic la mistic.

4.    Augustin şi Pascal: despre motivul reginei desfrânate.

5.    Renaşterea şi cartezianismul: “drumul în jos” de la mistic la erotic. Înscenarea subiectului şi intimitatea obiectului.

6.    Descartes: sensul şi sexul (I). Despre cucerirea Adevărului. Violenţă şi seducţie.

7.    Descartes: sensul şi sexul (II). Secret şi secreţie.

8.    Leibniz: de la paradigma celulară la paradigma reticulară (Albina şi Păianjenul). Intimitatea publică.

9.    Hegel: spiritul şi corpul. Nuditate, veşmânt şi transparenţă a veşmântului.

10.    Marx, Nietzsche, Freud: “Şcoala Suspiciunii”. Capital şi decapitare. A(u)scultarea “idolilor” ca joc al secretului. Des-văluirile corpus-ului tradiţional.