Soarele roşu: despre memoria şi nostalgia comunismului în România

Un curs de succes al Fundatiei, devenit mai actual ca niciodata la 20 de ani de la caderea comunismului, necesar pentru ca cei tineri sa inteleaga cum s-a putut intampla, iar pentru cei mai putin tineri, ce a mai ramas din perioada tineretii lor. Aceasta serie este o reluare a atelierului derulat in 2008, la cererea cursantilor.

In primii ani după 1990, nimeni sau aproape nimeni nu s-ar fi gândit că într-o bună zi românii vor fi nostalgici după comunism. Atunci nu era timp nici pentru nostalgie şi nici pentru amintire. De câţiva ani de zile, asistăm la o adevărată explozie a memoriei şi nostalgie a comunismului în România, dar în alte forme decât cele cu care ne obişnuiseră serialele de genul “Memorialul durerii” sau literatura despre “fenomenul Piteşti”.

Fie că este vorba de reclame publicitare pentru dulciuri din perioada comunistă, de valul literaturii tinere de la Polirom sau a regizorilor ce exploatează din punct de vedere literar copilăria şi adolescenţa petrecută sub un regim totalitar, memoria comunismului revine în forţă, uneori sub forme total neaşteptate.

Sub titlul de mai sus, ce parafrazează titlul unei celebre cărţi a psihanalistei şi scriitoarei franceze Julia Kristeva referitoare la mecanismele de formare a suferinţei nostalgice, se vor găsi cele trei şedinţe ale acestui atelier.

In prima şedinţă voi încerca să prezint problematica europeană a memoriei comunismului şi mecanismele de funcţionare ale acesteia, precum şi specificitatea cazului memoriei comunismului românesc. Este oare memoria comunismului un loc de întâlnire dintre generaţii, dintre tinerii ce nu l-au cunoscut niciodată pe Ceauşescu şi bătrânii ce regretă deschis nişte vremuri definitiv apuse? Un fenomen comercial al brandurilor ce mizează pe capacitatea de detaşarea ironică faţă de comunism? Sau pur şi simplu o formă de doliu al unei perioade care nu ştim prea bine când şi cum s-a terminat exact?

In cea de a doua întâlnire voi căuta să prezint cauzele “nostalgiei” actuale a comunismului şi a cauzelor ce stau la baza acesteia. Cu toate că este un termen dificil de abordat din punct de vedere ştiinţific, nostalgia se pretează însă de minune pentru înţelegerea raportului cu timpul pe care-l întreţin societăţile post-comuniste din Estul Europei şi nu doar din România. Revoluţia din 1989 a fost radical anti-nostalgică. De unde deci acest retur al nostalgiei? – aceasta ar fi întrebarea cheie ce va ghida expunerea noastră. Intre utilizarea în scopuri comerciale a nostalgiei şi nostalgia fără de speranţa a tinereţii pierdute şi a imposibilului retour en arrière al individului devenit matur sub comunism se ascunde un subiect fascinant ce trebuie în schimb “ordonat” şi prezentat în toată complexitatea sa. Istorie, memorie, psihologie, religie – toate aceste aspecte ale nostalgiei vor fi abordate în această şedinţa.

In fine, cea de a treia întâlnire va fi dedicată prezentării cercetărilor de teren ale autorului, dedicată straturilor memoriale din zona Piaţa Universitătii şi Piaţa Constituţiei din Bucureşti – prezentare multimedia de film şi fotografii. Scopul urmărit este acela de a obţine o întâlnire dintre investigaţia prin practici oficiale de teren (antropologic şi etnografic) pe de o parte, iar pe de altă parte dintre sursele orale ale memoriei comunismului (memoria vie). Iar în final, poate că vom spune şi noi împreună cu Saint-John Perse : “singurul ce se poate apropia cu adevărat de nostalgie este doar Poetul”.

Foto: GinPhoto / Costume: Ana Alexe, din colectia PION’IERI PION’AZI, inspirata din costumele de pionier din perioada comunista.