Shakespeare – intre joc si magie

Ca despre orice monument al culturii universale, despre Shakespeare s-a vorbit şi se va mai putea vorbi nesfârşit. Numele său apare întotdeauna printre ale “monştrilor sacri” (în poezie alături de Homer şi de Dante, în “forarea” sufletului omenesc alături de Goethe şi de Dostoievski, în istoria teatrului alături de tragicii greci şi de Cehov… – pentru a ne mărgini la exemplele cele mai facile).

Aproape oricine, chiar dacă nu a citit piesele “Marelui Will”, asociază pasiunea amoroasă cu povestea lui Romeo şi a Julietei, gelozia cu figura lui Othello, iar dilemele cu hamletiana “A fi sau a nu fi”. Pentru că Shakespeare este mai mult decât un “autor”: este un spirit, o cultură, unul dintre acele fericite “blesteme ale epocilor” la care, fie că vrem sau nu, fie că o ştim sau nu, sfârşim prin a reveni – spre a afla că nu i ne-am sustras nicicând pe de-a-ntregul…

Din labirintul operei sale, cele cinci prelegeri aici propuse vizează câteva teme a căror examinare va fi constituind o călăuză pentru lectură.

Teme:

1.    JOCUL. Despre elementul ludic în scriitura shakespeareiană (de la subtilitatea sofistică la pliul baroc).

2.    VIOLENŢA. Criza metafizică şi reconstrucţia heraldică.

3.    FIGURILE ALCHIMICE. Despre temele hermetice identificabile în subtextul operelor lui Shakespeare (“conjuncţia chymică”, “putrefacţia”, “Fiul Filosofilor”…).

4.    MISTICĂ ŞI MAGIE. O problemă semiotică. Despre modul în care o dublă tradiţie a culturii europene se reflectă în maniera de raportare a cuvântului shakespeareian la propria semnificaţie şi despre implicaţiile acestui mod de reflectare în structura pieselor.

5.    PUNEREA ÎN ABIS. Bufonul şi Regele, sceptrul şi masca. Rolul emblematic al Bufonului în Cetate. De la “Ţapul Ispăşitor” la “Oglinda Lumii”.