O poetică fotografică – Fotografii care absorb

 

Ce vedem atunci când privim o fotografie? Cum decupăm lumea atunci când vrem să facem o fotografie? Este acest tip de imagine un instrument de reprezentare a lumii sau, mai degrabă, este un prilej de aprofundare a acesteia prin intermediul metaforei vizuale?

De cele mai multe ori, încercările de călăuzire în universul expresiei fotografice propun itinerariul opacizant al „regulilor de aur”. Deşi suntem asiguraţi de faptul că respectarea geometrică a acestora are ca efect eliminarea oricărei erori fotografice, de cele mai multe ori, corsetul strâmt al unor reguli care nu sunt destinate deprinderii unei imaginat metaforic anulează orice urmă de respir şi de bun simţ creativ.

Vă propun, de aceea, să explorăm bogatele resurse care alcătuiesc ţesătura fotografiilor de care, în mod vital, suntem absorbiţi.

Temele atelierelor:
1. Expresivitatea suprafeţeleor vide. Forţele câmpului vizual. Plasticitatea şi caracterul unui fundal. Pseudovirtuţile „secţiunii de aur”. Conceptul de „dimensiune de încadratură”.

2. Modalităţi de redare a realităţii tridimensionale în bidimensionalul fotografic. Redări perspectivale simultane şi opozitive.

3. Scurtă incursiune în teoria cromatică.  Niveluri de contrast cromatic. Semnificaţiile psihoperceptorii a culorilor fundamentale şi a complementarelor lor. Fotografia alb/negru sau cea color?

4. Iluminarea: Rezultantele atmosferice a caracterelor de iluminare.Cu blitz sau fără blitz?

5. Mijloace de reglare a ponderilor elementelor de imagine. Dominanta ca funcţie atmosferică. Dominanta efectivă şi dominanta sugerată.

6. Linii, forme şi fenomene dominante de imagine. Valorile psihoperceptorii ale celor mai frecvente linii, forme şi fenomene dominante.

7. Elemente de construcţie fotografică. Forma, direcţia, dinamica şi echilibrul în fotografie.

8. Mijloace de microdinamizare în fotografie. Necesitatea aplicări acestor mijloace, în condiţia tendinţei de rigidizare prin excesul de severitate în utilizarea instrumentelor de construcţie fotografică.

9. Expresia fotografică ca rezultantă a unui cumul atmosferic. Analiza fotografică ca recoltă de atmosfere.

10. Legatura dintre fotografie si celelalte arte.

Alte ateliere si evenimente cu Francisc Mraz

mraz-h240

O poetică cinematografică

Care sunt ingredientele unui film valoros ? Putem vorbi, în...  [Citeste mai mult]

Fotografie - alte ateliere si evenimente

Style: "JBW"

Introducere in fotografie

Sa incercam sa vedem ce inseamna un pas in plus de la...  [Citeste mai mult]
_mg_2180

Introducere in fotografie – pentru copii

Atelierul de introducere in fotografie pentru copii (min...  [Citeste mai mult]
paper_moon

Fotografia artistica

de la André Kertész la Jeff Wall, de la Georges Rousse la...  [Citeste mai mult]

NEWSLETTER

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!