Începuturile iernii, Sfântul Andrei şi Moş Nicolae

 

Din fericire sau din păcate, Apostolul Andrei s-a bucurat în ultimele 20 de ani de o mare mediatizare, prin care o parte dintre noi am aflat cîte ceva din viaţa, legendele şi tradiţiile mai mult sau mai puţin ţărăneşti coagulate în jurul acestui sfânt. Spectaculoase şi, uneori, terifiante, numai bune cât să ne facă curioşi. Dar atât de multă mediatizare denaturează şi lasă deoparte fapte şi întâmplări. S-a creat un nou personaj, cam subţirel, care are din ce în ce mai puţin de-a face cu acela pe care îl ştiau ţăranii şi orăşenii de dinaintea noastră.

Din fericire sau din păcate, Sfântul Nicolae a fost mai puţin mediatizat, căzut în desuetitudine prin micile sale daruri faţă de sacul plin de cadouri al lui Moş Crăciun. Cine mai stă să se gândească că Santa Claus, vine, de fapt, de la Nicolaus? Şi cine a fost, de fapt, acest moş? Şi care au fost legendele lui? Şi ce făceau ţăranii atunci când era sărbătoarea lui?
Despre acestea şi despre efectele mediatizării asupra tradiţiilor vă propun să vorbim de data aceasta.

…………………………………………………………………………………………………………………

Participantii vor putea vizita expozitia Pinacoteca Municipiului Bucuresti in vizita la galeria ArtSociety Partea a II-a: Traditionalismul in pictura si sculptura romaneasca. Picturi semnate de Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Iosif Iser sau Francisc Sirato au fost selectionate dintr-un patrimoniu de exceptie, privat de un spatiu adecvat de expunere, pentru a ilustra conceptul expozitiei – traditionalismul ca orientare stilistica si tematica in arta romaneasca din prima jumatate a secolului XX.

Locul in care se va desfasura conferinta – sediul Societăţii Artmark şi Galeria ArtSociety se află într-una dintre clădirile istorice ale Bucureştiului. Casa a aparţinut familiei primarului Pake Emanoil Protopopescu, figură proeminentă a vieţii politice româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

  • Da share acestei pagini prietenilor tai de pe Facebook!
  • Trimite un link catre aceasta pagina prin email.
  • Da share acestei pagini pe Twitter.

Alte ateliere si evenimente cu Laura Jiga Iliescu

Sarbatori_Iarna

Rituri si ceremonii pentru Noul An

Va invitam, in apropierea sarbatorilor de sfarsit de an, la...  [Citeste mai mult]
fantastic

Scoala de vara de Folclor: Personaje Fantastice

Mai demult, basmele nu erau (doar) pentru copii. În nici un...  [Citeste mai mult]
sfantulgheorghe1

Sfantul Gheorghe - despre rodul campului, strigoi si focul viu

Se zice că, odată, stând Sf. Gheorghe rezemat de un...  [Citeste mai mult]

Antropologie & Folclor - alte ateliere si evenimente

1930anii

Anii 30: o încercare de antropologie literară

CALEA VICTORIEI la Calea Victoriei / Oraşul Bucureşti este...  [Citeste mai mult]
inimi

Sfântul Valentin - legende şi tradiţii

Dragostea cu tot apanajul ei de reprezentări vizuale,...  [Citeste mai mult]
viata_cotidiana

NEWSLETTER

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!